duminică, 20 ianuarie 2013

Despărțire definitivă între Robert Pattinson și Kristen Stewart?

Conform publicației "The Sun", Robert Pattinson i-a spus "Adio" pentru a doua oară iubitei sale, Kristen Stewart, la doar câteva luni după ce s-au împăcat

       Cei doi aveu o relație stabilă de patru ani până în iulie anul trecut, când Kristen, în vârstă de 22 de ani, a avut o aventură cu un regizor însurat.

       Cei doi actori s-au împăcat în septembrie și au participat împreună la lansarea "Breaking Dawn, Part 2", ultimul film din franciza "Twilight". Se pare însă că Robert a decis că această relație nu are viitor și a încheiat din nou relația cu Kristen.

       Potrivit unor surse citate de "The Sun", Robert, în vârstă de 26 de ani, a anunțat-o pe Kristen weekendul acesta că, după ce a meditat îndelung la relația lor, a decis că ar fi mai bine să rămână doar prieteni.

       "Ea a zburat la LA și urma să fie partenera lui Rob la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, dar el i-a spus că vrea să încheie lucrurile dintre ei. O iubește, dar ar prefera să se întoarcă la a fi buni prieteni pentru a putea să-și recapete încredere în ea și să se concentreze la munca după "Twilight". Kristen este supărată, dar întelege. Nu ar fi trebuit să insiste să se împace cu ea după ce l-a înșelat. Ea spera că el o să se întoarca la ea și că timpul o să fie soluția.", a declarat sursa.

       Se pare că prietenii și familia actorului britanic au avut un cuvânt important de spus în luarea acestei decizii.
"Robert era foarte presat pentru a o părăsi. Prietenii lui i-au spus că trebuie să se concentreze la cariera și că ea îi distrugea șansele în domeniu."

       Actorul urmează să locuiască în casa lui din LA, în timp ce Kristen se va muta la New York.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu